Tragedia este asa crunta, asa de zăpăcita, zbuciumata și viata e data sa fie trista. Sa pierdem prețuirea vieți doar sa învățam sa fim speciali o ora pe luna.De ce? De ce este asa tragic. O tragedie fără' de sfârșit fără' de început și fără' de înțeles. De ce?
E o lume fără speranțe și fără vise fără o scânteie care începe povesti , fără dragoste și prejudecata , fără nimic.
Ma gândesc uneori câți dintre voi aveți dreptate în faptele noastre, câți dintre voi sunteți puternici pentru aceasta decizie, câți? Nimeni nu este pentru ca nimeni nu a trecut prin lucrurile grele ale vieții, ale vieții care te bagă în pământ care te fac jalnic în fata tuturor, niciodată nu ați avut acest sentiment sau da , din cauza unor oameni răzbunători care te fac sa te simți ultimul om și te distrug. Si în gândul nostru " se întoarce roata" nu se mai întoarce pentru ca atunci când o învârtim tot noi picam în groapa . De ce suntem noi asa? Îngerii planetei , îngerii trimiși de Dumnezeu în speranța ca o sa schimbam ceva, nimic nu am putut, am dezamăgit oameni importanți care aveau grija de noi și noi ce am făcut? Am dat cu șutul la tot ,am aruncat totul in strada și am strigat "Nu mai vreau" ce nu vrea? Spun cu voce tare "Nu mai vreau sentimente, speranțe, vise fără nici un sens, ma vrea pe mine, acel copil fără nici o grija fără nimic " Ma vreau mica sa nu știu ce-i suferință și sa îndrept pe parcurs fiecare greșeală pe care am creat-o în timpul acesta vreau prieteni mei care ma făceau sa rad atunci când plângeam și care nu se jucau fără mine când eram pedepsita, ci stăteau ore înșir sa o convingă pe mama ca nu a fost vina mea ci a lor. Ii vreau înapoi ii vreau pentru ca ei mereu au știut cum e sa fi eu și ce am vrut defapt de la viata asta. De la viata asta contagioasa care am crezut ca o pot schimba pas ca pas și cu grija dar nu am făcut nimic , am căzut la pământ fără nici o îndoiala sa nu fiu călcata în picioare pentru bunătatea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu